• Anda

Memoriile lui Hadrian de Marguerite Yourcenar

Actualizată în: Apr. 27

Anul 2020 a fost și încă este un fenomen. Deși viața, în general, ne-a și mi-a fost dată peste cap, anul acesta am descoperit unele dintre cele mai bune cărți citite până acum. Memoriile lui Hadrian a luat locul a Jumătate de soare galben și se bucură de a fi prima în top.



Memoriile lui Hadrian, mai mult decât o lecție de istorie


Pe lângă multe alte subiecte, anul ăsta mi-am propus să citesc mai multă istorie, de la istoria reală, nonfictivă, la ficțiune istorică. Am o mână de oameni în care am încredere și cărora le cer recomandări atunci când nu știu ce să citesc. Mi-a fost recomandată cartea despre care vorbim astăzi așa că am cumpărat-o. Nici nu am stat prea mult pe gânduri, coperta era superbă, recomandarea venea din loc sigur și o și găsisem în primele două minute în Librăria Cartea de nisip din Timișoara.


Dacă la început nu știam exact la ce să mă aștept ( de obicei nu știu la ce să mă aștept când vine vorba de memorii ), ce am primit a fost mult, mult mai mult decât o oarecare lecție de istorie.


Descrierea cărții


Închipuie-ți, cititorule, că ești „dragul meu Marcus“ și că tocmai ai primit o lungă scrisoare de despărțire de la împăratul Hadrian, urmașul lui Traian. A fost un conducător bun, a refăcut economia imperiului și, mai ales, a reușit să mențină pacea lumii. Pe monedele bătute în timpul domniei lui scrie Humanitas, Felicitas, Libertas. Acum - suntem către anul 138 - e bolnav și spune că a ajuns la vârsta la care pentru fiecare om viața înseamnă o înfrângere acceptată. El, învingătorul, povestește în lunga lui scrisoare istoria acestei intime înfrângeri. Îi auzi vocea egală. Îl admiri pentru că nu se laudă și nu se plânge. Te întrebi din ce substanță sunt cuvintele lui dacă nasc oameni în carne și oase, din ce filozofie sunt facute sentințele lui de au atâta căldură și din ce materie își reconstituie trecutul de are atâta prezent. Chiar dacă trăiești repede, citește încet confesiunea lui Hadrian, zăbovește pe fiecare pagină. Vei descoperi comori.


Două aspecte ale cărții asupra cărora mă voi opri


Ar fi multe de spus despre Memoriile lui Hadrian. De la analiza istorică ce s-ar putea face asupra ei și acurateții sale, la efortul imens depus pentru scrierea ei, la aproape poetica dedicare a lui Marguerite, sunt multe aspecte ce pot fi comentate. Și au fost, toate, pe internet. Nu mă opresc să-mi dau și eu cu părerea asupra lor. Eu vreau să vă povestesc despre două aspecte care au pus cartea asta pe locul 1, care au făcut-o atât de specială pentru mine.


Scriitura în Memoriile lui Hadrian



Scriitura cărții este perfectă. Marguerite a reușit să găsească un echilibru perfect ( voi folosi mult cuvântul ăsta astăzi) între limbajul poetic și prozaic. A reușit să redea fluctuațiile atât de naturale în exprimarea unui om al realității.


Citind Memoriile lui Hadrian nu am putut să nu observ minunata trecere de la un limbaj la altul. De la poezia ce însoțea gândurile către oameni și locuri iubite, la seriozitatea descrierilor îndatoririlor lui ca împărat, la complexitatea meditațiilor asupra religiilor și ideilor filosofice. Toate aceste schimbări subtile au dat viață celui ce vorbea.


Atât de frumos și natural a reușit să redea gândurile acestui om încât ai fi crezut că ceea ce citești este chiar scrisoarea împăratului. Nici măcar o dată nu s-a citit ca și un roman, ca și un rezultat al imaginației. De la bun început s-a înțeles că scopul cărții nu e impresionarea cuiva, educarea sau entertainmentul cititorului. E pur și simplu așternerea pe hârtie a memoriilor unui om într-o scrisoare către succesorul său.


În același timp, un alt merit al scriiturii și al autoarei este acela că a trebuit constant să-mi reamintesc cine era autorul. Prezența lui Marguerite a fost inexistentă. Personalitatea sa, ființa ei nu a răzbătut prin nici măcar un rând, cuvânt, virgulă. Să reușești să te identifici într-atât cu personajul și subiectul cărții tale este fantastic.


Hadrian, omul


Nu știu dacă ați apucat să observați, dar eu mă leg mereu de personaje. Pentru mine sunt unul dintre cele mai importante elemente ale unei cărți. Povestea, acțiunea, structura.. astea se pot controla cât de cât. Să creezi un personaj viu, care să reacționeze și să se comporte ca o ființă umană proprie sieși este însă mai greu.


Dacă mai sus v-am povestit despre cât de bine conturat este Hadrian, într-atât încât e greu să crezi că nu el este, de fapt, autorul, acum vreau să vorbesc despre o alegere pe care Marguerite a făcut-o în reprezentarea lui.


Marguerite Yourcenar ni-l arată pe Hadrian plângând. După moartea unei persoane iubite, chiar dragostea vieții lui, Hadrian se sfărâmă.


Pentru mine a avut o semnificație specială acest pasaj. Atinge atât de multe puncte încă sensibile în societatea contemporană. Nu numai că tocmai un împărat, un lider, un simbol al puterii, se frânge sub greutatea suferinței, ci un bărbat o face. Și o face nu în felul acela văzut în filme și „ socially acceptable” în care dă câte un pumn în stânga și în dreapta, taie niște lemne ( dacă e film Hallmark mai ales ) și gata, omul e pe picioare. O face în felul ăla „urât”, cu plânset, jale, depresie, lipsă de energie și o aură constantă de tristețe în jurul lui ce îi afectează și pe cei din jur... în felul ăla autentic. M-a marcat și faptul cum, chiar după ce depășise momentul, încă mai vorbea despre durerea pe care i-o trezeau amintirile, statuile, unele locuri și imagini. Rar am văzut așa de multă sinceritate în direcția asta, atât pe foaie cât și pe ecrane.


O asemenea dezvăluire a contribuit, vă dați seama, la autenticitatea personajului, la naturalețea și normalitatea lui. Să descoperi omul de sub mantia de împărat, prin cuvintele unei persoane din secolul XX... cine ar fi crezut?


Citate




Concluzii


Prietenii mei au avut ocazia să fie bombardați cu poze din carte, cu citate peste citate, cu „ nu pot să cred cât de mult îmi place!”.


Mi-a plăcut, mult, de tot. A ajuns înaintea a Jumătate de soare galben chiar, tocmai pentru că dacă acolo era o poveste pe care nu o văd să se plieze pe orice om, să ajungă la orice sensibilitate, Memoriile lui Hadrian e desăvârșită în acest aspect. Nu pot să îmi imaginez o persoană care ar citi-o și, la final, ar putea să spună că nu s-a regăsit sau nu a rezonat cu nimic din carte.


Din tot sufletul vă recomand să v-o cumpărați și să o citiți.Sunt convinsă că vă va plăcea și că va rămâne mult timp aproape de inima voastră. Se găsește în librăriile fizice, online, în bibliotecile publice dacă preferați să o împrumutați. A fost publicată la editura Humanitas.