• Anda

Jumătate de soare galben sau cea mai bună carte citită în 2020

„Aceasta este lumea noastră, chiar dacă oamenii care au desenat această hartă au decis să pună pământul lor deasupra pământului nostru. Nu există vârf sau bază, știi?”


2020 vine cu o mulțime de cărți bune. Deși mă așteptam ca partea de recenzii să fie mai generoasă în articole, se pare că cea de recomandări o ia înainte.


Jumătate de soare galben sau Half of a yellow sun de Chimananda Ngozi Adichie este, fără urmă de îndoială, una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit până acum și cea mai bună din 2020. De ce spun asta?


Despre ce e vorba?


În anii 1960, când războiul dintre Nigeria și Biafra era un murmur surd, Ugwu devine servitorul lui Odenigbo. Olanna, o tânără bogată, decide să lase totul în urmă și să se mute împreună cu Odenigbo, profesor universitar. Kainene, sora geamănă a Olannei, începe o relație cu Richard, un englez timid ce dorește să scrie o carte și e fascinat de arta Igbo-Ukwu.

Prin dinamica relațiilor lor și prin felul în care viețile lor se schimbă vedem efectele războiului civil (6 iulie 1967 - 15 ianuarie 1970).




➕ Pozitiv


  1. personaje


Rar, dar rar de tot găsesc personaje pe care să ajung să le iubesc. În cazul de față, m-am atașat de personaje suficient cât să-mi dea lacrimile în tramvai în timp ce o citeam. Cred că e o dovadă de reușită dacă un autor poate să transmită personalitatea și trăirile personajelor sale așa de puternic încât tu, ca cititor, să nu poți avea rețineri în a empatiza.


2. perspectiva


Jumătate de soare galben nu e deloc o carte ușoară. Cine spune asta nu a înțeles-o și îmi asum afirmația. Vorbește despre război, desigur, despre orori, despre femei însărcinate despicate pe stradă, despre mame ce cară capul copilului lor, despre un milion de copii care au murit de foame în momentul în care Nigeria a izolat și oprit orice schimburi cu Biafra. V-am scris astea ca să știți în ce intrați dacă decideți să o citiți.


Chimamanda merge mai departe însă. Nu descrie lucrurile astea din perspectiva unui observator obiectiv ci din perspectiva personajelor asupra cărora toate acestea se răsfrâng. Așa că oameni morți pe stradă devin unchiul și mătușa cuiva. Fata violată și bătută la margine de râu devine sora cuiva. Bărbații și băieții recrutați cu pistolul la ceafă sunt soți, sunt frați, sunt iubiți. Fiecare personaj are o identitate, are o istorie. Ăsta e un lucru pentru care aplaud autoarea: amintește faptul că nu există viață neimportantă, nu există victime care pot fi trecute cu vederea pentru că viața lor ar fi contat mai puțin.


3. teme


În contextul a ce am scris mai sus, viața personajelor nu se învârte în jurul războiului ( altă parte care mi-a plăcut). Războiul nu pune pe pauză viețile oamenilor, ei trebuie să trăiască în continuare. Aici intervin subiectele care dau carne cărții:


  • la ce mai sunt bune idealurile tale morale și etice când lumea în jurul tău se destramă?

  • cum te adaptezi când pierzi totul dar tu încă ești viu?

  • ce faci cu căsnicia ta sau relațiile tale? mai poți vorbi de sex, dragoste și afecțiune atunci când tu te miști între buncăr și ruinele casei tale? merge viața mai departe și în departamentul ăsta?

  • ce faci cu neputința?

  • ce rol joacă educația în război? are unul?

  • vorbim despre neputință... dar jocurile politice, ele unde stau?

  • identitatea ta ca om, identitatea ta ca nație, identitatea ta adoptată

Și multe, multe altele. Din nou, cartea asta e departe de a fi una simplă și ușoară. Nu, nu e o carte de istorie, dar cred că ridică întrebări la fel de importante, dacă nu și mai importante.


4. scriitura


Probabil e logic faptul că mi-a plăcut și că a fost bună având în vedere punctele anterioare, dar trebuie să o menționez :)


5. world building ( descrierea contextului?)


Pentru cine nu a fost vreodată în Nsukka sau Lagos sau Africa la urma urmei și le știe doar de pe Discovery, Chimamanda descrie foarte bine stilul de viață a oamenilor de acolo, locurile unde trăiesc, religiile și superstițiile, ierarhiile și relațiile dintre diversele clase sociale.


6. feminism


Multă lume descrie cartea asta ca fiind feministă pentru că avem de-a face cu o poveste care se bazează pe femei să o pună în mișcare. Mătușa lui Ugwu îl pune în legătură cu Odenigbo, Olanna și Kainene sunt centrale poveștii. Ugwu e fascinat de femeile din viața lui iar mamele joacă un rol esențial în viața fiecărui personaj.


Ce vreau să adaug este următorul lucru.


Cartea asta nu e feministă pentru că pune femei în față. Cartea asta e feministă pentru că prezintă femeile ca oameni. Femeile astea nu sunt mai în față decât bărbații, sunt în aceeași linie cu ei. Sunt femei educate, sunt femei fără educație. Sunt femei care au copii, sunt femei care nu pot/nu vor copii. Sunt femei care renunță și sunt femei care continuă să lupte. Femei care înșală, femei care rămân fidele. Care se căsătoresc, care refuză mariajul. Neajutorate, puternice. Ființe umane.


➖ Negativ


Întrebați-mă după vreo trei-patru luni. Deocamdată, la cald, singurul lucru negativ e că s-a terminat.


❔ O recomand


E clar, probabil, că da. Sunt convinsă, așa cum e și normal de fapt, că nu tuturor le va plăcea cât mi-a plăcut mie. De ce cred eu că totuși e esențial să o citiți ? Pentru că nu are cum să nu te facă să îți pui niște întrebări sănătoase. Cel mai probabil vei da un search pe Google să citești mai mult despre Biafra, Nigeria, războiul civil, Igbo... eu asta am făcut.

În același timp, ți-ai pune o carte scrisă de un autor african pe listă și din punctul meu de vedere este necesar să citim cărți scrise de oameni din toate colțurile lumii. E un mod sănătos prin care înțelegi că nu ai tu toate răspunsurile și că sunt oameni care trăiesc altfel decât tine.


Unde găsiți cartea?


Ea a fost tradusă la editura Rao însă asta s-a întâmplat acum doi ani și ea nu se mai poate găsi ( eu nu am mai găsit-o). Poate dacă le scriem toți reușim să obținem o nouă publicare? Speranța moare ultima.

În engleză o găsiți pe Elefant, Bookdepository, Okian, Libristo.


Săptămâna trecută autoarea a avut acest Q&A pe YouTube în care vorbea despre procesul de scriere a cărții Jumătate de soare galben. Vă invit să îl urmăriți!