• Anda

Despre Viața începe vineri de Ioana Pârvulescu

Poate că, așa cum bine s-a spus aici, ceea ce a fost este ce va mai fi. Poate că, așa cum nu s-a spus încă, dar se va spune curând, anii stau pe loc, ca peisajul văzut pe fereastra unui tren, iar noi, noi suntem cei care trecem.


Dacă tot e vineri, să vorbim despre un roman foarte interesant al Ioanei Pârvulescu și anume Viața începe vineri.


Viața începe vineri de Ioana Pârvulescu




Dacă ați mai aruncat câte un ochi prin articolele vechi, ați văzut că am scris la un moment dat despre Inocenții de Ioana Pârvulescu (deși trebuie modificat acel text, pe vremea aceea încă nu-mi era clar ce și cum vreau să scriu aici). Prin acea carte am cunoscut-o pe autoare și m-am convins că trebuie să citesc mai mult din ceea ce a scris. Am ajuns, așadar, la Viața începe vineri, un roman care m-a surprins de-a dreptul!


Viața începe vineri este un roman dubios tare. Dacă e să ne gândim la el din perspectiva unui gen, bifăm multe: științifico-fantastic pentru că are călătorii în timp, ficțiune istorică pentru că se întâmplă în 1897, în București, de dragoste pentru că e o poveste romantică acolo, între alte fire narative, polițist pentru că toți vor să afle nu doar cine anume este Dan Crețu, dar și cine a săvârșit o crimă. La un prim gând, pare un talmeș-balmeș și nu neapărat ceva prea atractiv. Uite că totuși a fost o lectură plăcută ce și-a făcut loc aici pe blog.


Pentru că deja v-ați făcut o idee despre conținutul romanului în ceea ce privește povestea ( unii poate consideră ce am scris mai sus ca fiind „spoiler”, mie mi s-a părut un „rău necesar” menționarea acelor elemente ), vă spun pe scurt de ce anume cred că e un roman bun.


De ce mi-a plăcut?


Scriitura. Ioana Pârvulescu are un dar și acela este mânuirea cuvintelor. Fie că ne povestește despre Bucureștii vechi, despre căsuțe din Brașov, despre crime sau probleme de familie, cuvintele ei se așează atât de frumos unele lângă altele că îți tihnesc. Mi-a intrat de curând acest cuvânt frumos, tihnă, în vocabularul de zi cu zi. Mi se pare un cuvânt evocativ pentru opera Ioanei. E ceva ce pur și simplu te îndeamnă la o pauză, la un moment de liniște și de concentrare pe poveste.


Personajele. De la personalități ale vremii la cei mai mărunți dintre cetățeni, personajele Ioanei au acel ceva care le face să-ți rămână în memorie. Mi-a plăcut felul în care multe categorii sociale au fost acoperite: comisionari, medici, polițiști, gazetari, oameni simpli.


Atmosfera. Atât, atât de frumos conturată atmosfera acelor ani în București. A fost, după mine, punctul forte al cărții. Ne descrie Ioana îmbrăcămintea acelor vremuri, viața socială, manierele, arhitectura orașului, seratele și cinele, obiceiurile... Nu sunt de acord cu romanțările și idealizările unor perioade din trecut, dar nu poți să nu simți o curioasă nostalgie după lucruri nici măcar trăite.


Acțiunea. Deși nu e tocmai un roman alert, tensiunea evenimentelor și a momentelor de așteptare se resimte. Există mereu ceva ce fie se întâmplă fie trebuie să se întâmple așa că ești mereu angajat în poveste.


Concluzia?


Viața începe vineri e un roman tare simpatic. Un roman al atmosferei, al introspecției, combinat cu elemente de roman polițist și științifico-fantastic, oferă oricărui tip de cititor câte ceva. Dovedește coerență în ciuda unui amalgam de genuri și prezintă personaje la care te gândești apoi cu drag.


Romanul a fost publicat la editura Humanitas în 2009.