• Anda

Despre Cântecul păsării de plajă de Tudor Ganea

Spun din capul locului că această carte fie va plăcea mult, fie va ofensa sensibilități de diverse feluri. În orice caz, indiferența îi e străină, iar numele ei și a lui Tudor Ganea vor rămâne acolo în minte bine întipărite vreme îndelungată.


Cântecul păsării de plajă de Tudor Ganea


De Tudor am aflat de pe Instagram. Îi văzusem numele pe paginile unor cititori pe care îi urmăresc și dacă la început nu-mi acaparase neapărat atenția, următorul lucru m-a atras instantaneu: Tudor Ganea e arhitect. Arhitectă fiind la rândul meu, evident că acest detaliu m-a intrigat și m-a făcut curioasă de un lucru în principal: cum va construi un arhitect contexul poveștii, cum se va raporta la ceea ce în engleză se numește world-builiding.


Dacă am deschis cartea pentru context, am rămas pentru... pentru tot.


Despre ce e vorba?



„-Ainur, ea e Ghinda! Ghinda, el e Ainur!”


Tătar, puțin sub 50 de ani, 150 kg, însurat cu Delia, fără copii. Ainur.

Excrescență, posibil cancer de prostată. Ghinda.


Viața lui Ainur se schimbă drastic odată cu vizita la medicul urolog. Sub amenințarea a ceea ce ar putea fi, elimină tot ceea ce este, iar ceea ce nu elimină el, îl părăsește. Purtând greutatea posibilității, se îndreaptă spre mare. În acest drum al său, îmboldit de niște însemne de pe faleză, își trece în revistă viața. Odată cu gândurile lui Ainur o luăm și noi înapoi în timp și suntem duși pe un drum care șochează, dezgustă și atacă orice urmă de bun simț și decență.


Ainur își găsește o lume nouă cu care să înlocuiască liniștea de acasă. Tăcerea și răspunsurile sacadate ale tatălui său sunt înlocuite de răgetele măgarilor lui Bairam, urletele boschetarilor, explozii de carbid și vuietul valurilor.


„Urina lui Doagă, carbidul de șantier, cutia de tablă și un băț de chibrit aprins au lucrat într-o tetradă explozivă ce a fondat temelia prieteniei sale cu Doagă, la care își aduseseră contribuția și boschetarii. Mai precis: fuga boschetarilor. Alungatul lor.”


Dacă din primele pagini ne dăm seama de anturajul și lumea în care trăiește Ainur, Tudor are grijă ca până la final să dezvăluie (mi-l imaginez zâmbind senin știind ce ne așteaptă) fiecare cotlon, fiecare geamăt, fiecare pumn.


Cum a fost Cântecul păsării de plajă?



Ce a făcut Tudor Ganea aici depășește orice așteptare pe care aș fi putut-o avea. Am descoperit o intersecție între Dora Pavel, Chuck Palahniuk, Leila Slimani și Mihail Vakulovski, o intersecție pe care acum, că mă gândesc la ea, nu o înțeleg prea bine, dar are sens. Mi-e greu tare să-mi găsesc cuvintele când vine vorba de cartea asta pentru că fix scenele și lumea din ea sunt ceea ce am evitat, eu și probabil majoritatea dintre noi, toată viața.


Știți cum de mici ni se spunea sau am învățat că nu te duci cu anumiți oameni, că nu umbli prin anumite zone, cum cartierul x nu e sigur, că atunci când îl vezi pe y treci strada și nu stai să te uiți? O lume a umbrelor, a necunoscutului și nesiguranței, a aerului greu și stătut prin care numai violența și cruzimea își tăiau loc.

Lumea oamenilor dubioși, cu priviri goale în cel mai fericit caz, a grupurilor care se mișcau asemeni unui joc de șah pervers: fiecare piesă cu un rol bine definit, strategic amplasată în lupta pentru autoritate și putere.


Acolo ne duce Tudor. Nu-i aduce pe ei la lumină, nu. Ne ia pe noi și, aproape pe nesimțite, ne azvârle-ntr-unul dintre acele buncăre, între sticle, secreții și aurolac. Nu ieși curat, n-ai cum, pentru că fiecare cuvânt te mânjește și nici nu poți să-nchizi ochii și să pleci pentru că tu ești singur, ei sunt mulți, iar spațiul din spatele pleoapelor nu te apără. Tot ce poți să faci e să mergi înainte, să te ții aproape de Ainur și să speri că o scoate la capăt. Aici, ești aliatul lui... sau el al tău.


Ce e absolut fabulos în cartea aceasta e că scriitura lui Tudor pur și simplu strălucește. Calitatea aproape cinematografică a prozei sale e ceea ce te apropie și îndepărtează în același timp. E prea bună să te oprești, prea reală să continui.


„Și deodată începuse să ningă. În miezul nopții caniculare începuse să ningă cu petale de funingine. Incendiul ce cuprinsese terenul viran își trimitea funigeii arși peste tot, ca o ninsoare cenușie. Fulgii ca de staniol se așternuseră peste garaje, se lipiseră de botul însângerat al lui Lesi și îi acoperiseră cu un strat de pojghițe - de culoarea mercurului - pe cei doi vecini culcați la pământ. Și asta nu fusese totul.”


Nu pot să nu menționez și partea pentru care am început să citesc cartea asta. Oh, da, am găsit arhitectul. S-a simțit printre armăturile descoperite, tramele stradale neregulate, mica lecție de urbanism despre PUZ-uri. Experiența lui Tudor a completat perfect contextul poveștii, a reușit să transforme mediul construit în ceva mai mult decât o scenă, ci un element activ și prezent în acțiune, o forță modelatoare.


„Urbaniștii acelui cartier constănțean păreau să-i fi ordonat întreaga tramă stradală în funcție de amplasamentul buncărelor. Astfel, din loc în loc, rectangularitatea străzilor și aliniamentul blocurilor erau sparte de apariția unor astfel de edificii de apărare construite de armata germană în timpul celui de-al doilea război mondial și lăsate apoi pradă vegetației și gunoaielor. În jurul lor, fondul neconstruit se lărgea, dând naștere unor mici piațete cu contururi neregulate.”


Concluzii?


Nu știu dacă am făcut o treabă bună în a vă reda starea și atmosfera cărții. Reiau ce am spus la început. E o carte care-și alege audiența foarte bine și nu există sentimente căldicele pentru ea. Limbajul vulgar, violența, cruzimea, înșelăciunea, toate acestea fără vreo urmă de remușcare, îndepărtează.


De ce ai citi-o însă?


Pentru calitatea scriiturii, pentru Ainur și pentru ... curiozitate. Curiozitate aceea umană și de netăgăduit care te îndeamnă să te apleci puțin mai mult peste balustradă, să ignori semnele de „nu atinge”, să te furișezi și să tragi cu ochiul la ceva interzis. N-am acoperit multe aspecte aici, dar dacă atât cât am scris v-a pus pe gânduri, vă zic că o găsiți la editura Polirom, adică chiar aici.