• Anda

Despre Bastian de Dora Pavel

Prin Bastian am făcut cunoștință cu Dora Pavel. A fost o experiență atât de frumoasă și intensă încât Agata murind și-a făcut loc deja în bibliotecă și curând, curând vă voi povesti și despre ea.


Bastian, Dora Pavel


La Dora Pavel am ajuns în urma unei discuții cu Andrei Cioată, un tânăr autor și blogger român, pe Instagram. Andrei citește foarte, foarte divers și poți oricând să descoperi titluri faine la el, atât din literatura universală cât și din a noastră. Mi-a zis că trebuie să ajung la Dora Pavel, însă nu mi-a zis și de ce sau la ce să mă aștept. Păăăăi, vă zic de-acum că nu m-am așteptat la ce am găsit.


Citind coperta patru, aflăm că Bastian este despre un tânăr avocat de succes căruia un client îi mărturisește o crimă. Destinul acestui avocat urmează să se schimbe drastic.


„O țeastă în picaj pocnind ca un acvariu plin scăpat pe ciment, târând după ea zdrențe încleiate de piele și păr sîngeriu, antrenate de curent, atît a mai văzut șoferul în oglinda retrovizoare."


A doua frază din Bastian. Așa am întâlnit-o pe Dora Pavel. Printr-o scriitură fabuloasă, o scriitură care a reușit ceea ce, pentru mine, numai Murakami a mai reușit: să mă înghită cu totul și să mă țină într-o lume la limita dintre real și oniric, o lume unde întunericul stă la pândă după colț și așteaptă înfometat să se năpustească peste tot.


"Stăteam gol în mijlocul obiectelor-martor, infestate de aburul vinovatei fapte [...] și nu mai tremuram de frig. Nici de frică. În reflexele noptatice ale oglinzii din fața mea, în care însă nu m-am privit, scârbit ca întotdeauna, m-am imaginat așa cum eram, gol și jegos, liniștit și jalnic, o statuie din mucegai peste mucegaiul "celebrității" adevăratului făptaș, o statuie ale cărei simțiri și vanități estetice se domoliseră de veacuri."



Bastian este o carte despre vină. O vină simțită atât de profund de către personajul nostru încât gândurile, acțiunile, vorbele sale te induc, ca și cititor, într-o confuzie profundă. Nu reușești să înțelegi ce anume poate să determine un asemenea sentiment. Ce poate scutura o ființă atât de puternic, ce o poate răni într-atât.


"Sentimentul cel mai glorificat de omenire e pe nedrept glorificat! Iubirea pălește în fața frisonului pe care ți-l dă vinovăția! Chiar și-atunci când vina nu-i a ta."


Personajul îți povestește copilăria și viața sa și vezi, desigur, probleme... Tatăl, distant și rece, veșnic nemulțumit. Bunicul, singurul om cu care pare să fi existat o legătură emoțională...bună. În același timp, persistă puternic o voce, o voce care pătrunde agresiv în fiecare situație, care conduce ca un păpușar gândurile și acțiunile personajului.


Scene agresive psihic și fizic alternează cu momente de serenitate și admirație a lumii, a arhitecturii. Te simți ca într-un vortex, nu mai știi ce să crezi, nu înțelegi insistențe și idei, când și dacă e vis, când și dacă e real... și o întrebare, a ta, începe să prindă contur: cine sau ...ce e Bastian?


Concluzii?


Să spun că mi-a plăcut e prea puțin. Am simțit cartea asta până în măduvă, am trăit fiecare cuvânt. Dora Pavel e un maestru al cuvintelor și, cum spuneam chiar la început, e o autoare pe care o voi citi cu mare curiozitate și interes.


Bastian, după cum probabil ați observat, nu e pentru oricine. E o carte care doare, e o carte care spune o poveste crudă și, care, cel mai probabil, doare pentru că cel puțin până la un punct am cunoscut și noi unele dintre luptele personajului. Am terminat-o în lacrimi. Nu mi-aș fi imaginat un așa final nici în o mie de ani.


O recomand, sper să o citiți și sper... nu să vă placă, ci să o înțelegeți. Și să o acceptați.